offtopic:

pentru că dragostea n-o să mai aibă ce căuta pe blogu’ ăsta. e stupid.

am înţeles ce e, şi anume: diferenţa dintre un compliment şi un puls normal, la fel de natural ca tot ce e când îţi spune ceva.

oare. când n-o să-mi mai aud complimente.

nimineaţa, soare

pe scaun într-o intersecţie în tramvai, pe geam imagini urâte de bucureşti. mulţi cu feţe, guri, haine din materiale, găuri de atins ca bilele la biliard, doar că mai murdari şi cu piele multă pe ei, nu ca bilele perfecte colorate lucioase.

eram un tiran pe scaunul din tramvai. îmi lipseau banii, contextul, locul, vremea – i-aş fi spulberat pe toţi, într-un nicăieriniciodată, şi repede, să nu mi se topească îngheţata pastelată din paharul de cristal oval, să nu treacă răsăritul roşu de pe cer, să m-arunc în dimineaţa asta în postura yoghină de salutul soarelui.

pe plaiurile blânde ale unei românii epurate.